Primele mele lecturi, înca din scoala primara, au fost cartile care tixeau rafturile bibliotecii scolii, si (sau) cele care puteau fi cumparate ieftin de la Libraria ,,Cartea Rusa,, din Bistrita. Copilarind în casa unor profesori de tara, unde matusa era profesoara de limba rusa, am deschis ochii pe literatura cu eroi sovietici, sau altii, autohtoni cum erau cei din volumele care apareau ,,în snop,, evocand ,,omul nou,, din România de dupa Razboi. Nu am avut alernativa. Nici nu stiam ca ar exista si altfel de carti. Traiam într-un spatiu în care marile carti ale lumii , pentru mine, înca nu fusesera scrise.
Privind înapoi, simplist, prin ochii copilului de atunci, si nu prin ceea ce as putea constata cerebral si informata fiind acum, cred ca o astfel de literatura era la moda, se scria în ,,fluviu,, si era usor de citit. Sa nu uitam ca toate acele carti erau destinate marelui public, românilor care iesisera din Razboi cu valorile culturale si sociale rasturnate. Povestile cu stahonovisti model erau promovate ca un exemplu pentru tinerii care deja trecusera de pe brazda din satul natal, pe santierele de la Bumbesti-Livezeni , dar si pentru viitorii intelectuali ai tarii. Nu a fost doar un program de spalare a creierelor prin lectura de gen, cred ca a fost si o emulatia. În satul meu, mama, taranca, citea tot ce îi pica în mâna. Azi, la Archiud, nu stiu sa mai fie un taran, tânar sau batrân, care sa citeasca o carte oricare ar fi ea.
Lectura de propaganda comunista era doar un detaliu din jocul de puzzle a acelor vremuri.
Asa cum astazi, dam literatura neaosa pe cea din Vest, tot asa si atunci, tot ce venea de la Moscova ni se parea a fi superior. Cartile sovietice, cu eroi ce treceau apa Donului cu tigara aprinsa în gura, aveau ceva din tematica telenovelelor de azi. Erau populare. In plan opus, multi scriitori români primeau burse de studii în URSS.Informatia culturala ajungea în sate prin brosurile redactate simplist, revistele cu povesti de succes-colectiv care veneau din Est , toate la un loc construiau subversiv spiritul ,,omului nou,,. Matusa mea era abonata la revista Krestianka. Pentru mine era un eveniment când o aducea postasul. În piesajul pauper de atunci , a unui sat din câmpia transilvana, fotografiile cu lanuri imense de grâu, cu femei frumoase lucrând în fabrici marete, si mai ales cu tineri comsomolisti harnici si curajosi, erau raiul pe pamânt.Ca un adolescent dornic de aventuri dar care nu detinea termeni de comparatie cu alte vremuri mai bune, mi se parea ca URSS, asa cum ne era ilustrata era raiul pe pamânt. Cine sa îmi explice ca ma înselam?! Lumea din jurul meu era obosita, speriata; tacea. Sunt convinsa ca si scriitorii români pe val la vremea aceea, mare parte din ei tineri, au crezut în ceea ce au scris. Altii au facut copromisuri cu buna stiinta, pentru glorie efemera, pentru a urca pe un fustei mai sus pe scara sociala.
Cât am stat la Archiud am descoperit, în maldarul de maculatura cu cerneala de tipografie înca umeda, am descoperit literatura rusa adevarata. Tolstoi, Dostoievski, si Esenin ceva mai târziu. Lecturile mele au mers in paralel multa vreme. Apoi, eleva la Bistrita fiind , profesorul meu de Limba româna, George Vasile Ratiu mi-a îndrumat pasii spre raftul bibliotecii, unde am citit mai întâi literatura, pentru mine si la vremea aceea, destul de cetoasa, a scriitorilor clasici englezi.
În adolescenta am citit amestecat, carti de duzina, unele impuse de scoala dar nu numai. Era perioada in care începusem sa scriu, dar, fara sa fac vreun exercitiu de selectie constienta sau de vointa, cei care m-au influientat de la primele versuri au fost clasicii români cu preponderenta Liviu Rebreau, George Cosbuc.
A fost perioada în care am continuat sa citesc foarte mult. Probabil era si un refugiu al adolescentului în lumea „virtuala” cum am defini-o astazi. Încet, fara sa îmi fi impus, poate si datorita felului meu dornic de a descoperi teritorii noi, am cautat si am dat de scriitori despre care nu auzisem la scoala sau la cercul literar. Am luat totul ca pe ceva foarte normal. Au fost etape de autocunoastere persoanla si insertii în spatii culturale dintre cele mai diferite. Poezia cu aceente revolutionare, romanele marii culturi europene sau cele americane, romane sociale, poate si de aventrui, mai putin cele de dragoste sau politiste, toate au intrat în bagajul meu viitor, fara sa îmi fi propus asta din start. Înca mai aveam o lectura haotica. Ceva mai târziu am descoperit si am fost fascinata, si cred ca m-a marcat serios si în creatia mea, literatura sud-americana.
Cum nimic nu este întâmplator si literatura proletcultista si-a avut rostul ei, efemer. Si-a avut autorii si cititorii ei. Cât a facut rau si cât a facut bine în spatiul cultural, social... este greu de calculat fara sa fim subiectivi. Personal nu am cum sa ma dezic de lecturile care mi-au creat emotie, m-au facut sa stau nopti în sir si sa „arunc coctailuri Molotov” cu Zoe si Sura. Ele sunt înca o monada din fiinta mea. Ca, mai târziu am descoperit ca exista si altceva în bibliotecile lumii, a fost ca un premiu. L-am primit cu toata fiinta mea, m-am bucurat de el, dar mereu am facut paralele între cele doua lumi. O fi fost bine sau rau...
Daca ma gandesc la cenzura si autocenzura, spun ca, nu aqm respins si resping nimic din start nici acum. Judec, analizez. Nu ma dezic de vechii prieteni în nici o situatie, chiar daca asta m-ar dezavantaja.Asa ca , nici în materie de lectura nu vreau sa ma laud, dupa ani buni, ca în comunism mi-am autocenzurat lecturile, ca am aruncat la gunoi toate cartile cu eroi sovietici sau cele neaose, cu Radita/colectivista. M-am maturizat si automat, lecturile s-au sedimentat. Deschiderea culturala de care am profitat, odata ce am ajuns, la începutul deceniului 70, la Bucuresti, s-a potrivit spiritualui meu liber, literar vorbind. Mi-am creat conexiuni culturale si am devenit un cititor din ce în ce mai pretentios, dar nu cred ca as fi atins acest punct fara sa fi trecut prin adolescenta mea literara, un timp si un spatiu în care am trait, în felul meu, prin lectura, ceea ce traiau prozaic, toti cei din jurul meu. Sigur ca cenzurez o lectura, asa cum cenzurez si aleg binele din rau din tot cea ce ma înconjoara. Critic si aplaud cartile pe care le citesc si azi, dar repet, este doar un gest reflex si subiectiv.
