Azi, când apele se tulbura si mai mult în Ardeal si Basarabia, parca stramosii, ascunsi în inima fiecarui copac, ca în „Calin (file din poveste)" sau „Musatin si codru" de Mihai Eminescu, asteapta sa ne ajute. Asa se face ca fiecare strop de roua spirituala adunata în cupa timpului ne poate ajuta sa recladim lumea stramosilor nostri dintr-un trecut atât de îndepartat, încât nu avem cuvinte pentru a-l rosti. Antropologia si geologia au creat ipoteza unor catastrofe planetare care acum saizeci de milioane de ani au dus la disparitia dinozaurilor, apoi au fost erele glaciare urmate de topirea calotelor glaciare - si astfel o succesiune de potopuri. Ecoul acestor evenimente se regaseste în mitologia ariana (hindusa si persana) cât si în cea chineza, prin ziua când soarele a rasarit de la apus. Mitologia noastra consemneaza, prin imaginea lui Mos Nicolae, acele vremuri de început ale lumii noastre, si fara modestie o spun, înaintea altor civilizatii pe care le consideram repere. Astfel Nicolae este primul copil nascut la începutul lumii, început care n-a fost al ignoratei, caci exista scrisul, el învatând repede sa citeasca si astfel a devenit un învatator de oameni. Asa cum spunea J. D. Michaelis în 1759 „Limbajul este un fel de arhiva unde descoperirile sînt la adapost de cele mai suparatoare accidente; arhiva pe care flacarile n-ar putea s-o mistuie si care nu ar putea sa piara decît o data cu naruirea totala a natiunii." Astfel în lucrarea "Sarbatori la români", publicata în perioada 1910-1914, Tudor Pamfile, mentioneaza: „Iata ce scrie George Cosbuc sprijinin- du-se pe credintele poporului nostru: Dumnezeu... a pus strajer la miazanoapte pe Sân-Nicoara si la miazazi pe Sân-Toader, ca sa tie calea soarelui". Si comenteaza: „De buna seama ca este o greseala. Nu Sf. Neculai atine calea soarelui pe la miazanoapte ci Sf. Toader. Sf. Neculai sta la miazazi, deoarece pe la 6 decemvrie soarele rasare de catre amiaza, iar de la aceasta zi, dupa credinta poporului, soarele începe sa rasara tot mai spre miazanoapte." Eu cred ca nu este nici o greseala; în memoria colectiva a ramas imaginea acelor vremuri dinaintea unui mare cataclism, care a schimbat pozitia axei Pamântului si chiar data solstitiului de iarna - caci dupa cum stim soarele de abia pe 22 decembrie „schimba" directia spre nord. De asemenea specialisti au demonstrat ca la intervale mari de timp polul magnetic nordic se schimba cu cel sudic. Pentru a ramâne în acele ere a catastrofelor în care au aparut si glaciatiile urmate de topiri devastatoare voi cita pe Ion Talos, profesor din 1986 la Universitatea din Köln: "Prin unele din însusirile lui (Sf. Nicolae), el continua activitatea lui Poseidon, a lui Neptun si Hermes... Domeniul lui cel mai important este apa. El a pus capat potopului". Din toate acestea se poate întelege vechimea sa si rolul jucat în istoria înaintasilor de la începutul lumii pâna azi. Alaturi de Mos Nicolae în data de 6 dec. se sarbatoreste arhiepiscopul cetatii Mira, Sfântul Ierarh Nicolae, care a trait în sec. IV dHr. În 1574 un calugar din Spania descifra pe Columna lui Traian imaginea palatului lui Decebal strajuit de trei tineri Lar(i)s. Explicatia calugarului era ca acestia sunt zeii protectori ai casei la daci; pentru a întari aceasta informatie amintesc ca în dictionarul Larousse, referindu-se la civilizatia romana, Jean-Claude Fredouille precizeaza ca Laris au o etimologie necunoscuta si în timp au devenit spirite protectoare ale cetatii, casei si familiei. Mos Nicolae este protectorul copiilor, carora le aduce daruri (inclusiv spirituale), fiind el însusi primul copil din lume - foarte silitor si inteligent. Mos Niculae este protectorul familiei, ajutând fetele sa se marite. A cinsti imaginea Mosului înseamna a ne cinsti neamul si trecutul, chiar daca anumite lucruri par de neînteles sau de basm. Ele sunt înca vii, asa cum vie este si limba noastra - atât cât natia noastra va exista si va pastra traditia din mosi stramosi.
Dragostea de tara e mai mai aprinsa în pieptul celor care ne ducem traiul pe pamântul înstrainarii. Ziua noastra nationala, 1 Decembrie, altfel o traim când suntem departe tara. In aceasta zi ne amintim mai ales de cele bune, de împlinirile adunate în cununi de frumuseti, caci, harul Domnului, avem destule si de tot felul. Asa se cuvine, fiindca e zi de mare sarbatoare. Neîmplinirile sau faptele rau-facatorilor le lasam departe, sa nu se apropie de noi în aceasta sfânta zi. Plina de sfintenie, de curatenie ca dupa ungerea cu mir, a fost întâlnirea românilor la Toronto pentru a sarbatori aceasta zi. Celebrarea zilei nationale a României la Toronto organizata de Doamna Consul General Antonella Marinescu si Domnul Marin Marinescu, a avut loc în spatioasa sala a Centrului Cultural Japonez din Canada, caci spre regretul nostru profund, noi, românii, nu avem în stapânire un asemenea centru, oricât am insistat batând la usi închise. Si pentru ca nu se gasesc fonduri si noi traim mai mult împrastiati, când avem prilejul unor întâlniri, fratietatea îsi aude glasul mai puternic. Ne-am bucurat din toata inima la aceasta întâlnire organizata fara cusur. Am trait momente frumoase, asa cum era de asteptat la o astfel de ceremonie: imnul national al României, dar si al Canadei, fiindca asa se cuvine, cuvântari pline bine cumpanite, cântece si dansuri populare românesti în frumoasele noastre costume... Am închinat un pahar de vin pentru prosperitatea tarii si am apreciat gustoasele noastre bucate românesti. Pe lânga mesele cu bucate, se afla si o masa cu ziarele în limba româna, oglinda vietii românilor canadieni, caci nu putea lipsi de la o astfel de zi insemnata, nici hrana sufletului oferita de publicatii. In grupuri care se organizau si se reorganizau ca într-o tesatura vie, oameni frumosi, romanii nostri, chiar daca se aflau în baston, zâmbeau cu lumina pe fata si cu speranta de mai bine pentru zilele care vor veni, schimbând pareri, facând cu bucurie cunostinte noi, schimbând adrese de email, numere de telefoane, spunând câte o gluma, veselindu-se de Bula si el strecurat printre bancurile actuale, amintindu-ne de vremea când forma deliciul nostru deosebit. Atmosfera încarcata de buna dispozitie ce-ti transmitea revigorarea cu aer bun romanesc te ducea cu gândul la tarâmul din care fiecare fiinta s-a înaltat, a sorbit aerul si apa pe care acum le poarta în cutele adânci ale inimii. Cred ca fiecare a zis, fie cu glas tare, fie numai cu glasul inimii: Sa ne traiesti, scumpa Românie, te iubim, te pretuim, oricâte rani îti este dat sa porti si îti uram sa înfloresti în anii care vin si sa ajungi la locul de glorie asa cum ai fost, o Românie cu o anume culoare si o individualitate remarcabila între celelate tari ale lumii!
Revistă premiată cu medalia şi diploma "Pamfil Şeicaru" pentru literatură - 2008
Pagina principală Autori publicaţi Evenimente Biblioteca revistei Condiţii de publicare Abonamente Arhiva Galerie foto